Recent am primit o provocare lansată de Sano Vita care consta în pregătirea unei surprize romantice unei persoane dragi. Eu am amânat puțin și am așteptat data de 8 Martie ca să surprind pe cine merită mai mult: mama. Așa că m-am pus repejor pe treabă și am făcut un Galette cu Ciuperci, praz și Gruyere și o cremă suuuper delicioasă de migdale și a ieșit un brunch pe cinste. E de la sine înțeles că mama a fost cea mai încântată de idee, nu?
Când m-am apucat de acest Galette, nu am avut o rețetă foarte bine conturată în minte, așa că am tot adăugat ingrediente pe parcurs și a ieșit minunăția asta. Nu-i rău, nu?
Tips and tricks pentru acest Galette cu Ciuperci, Praz și Gruyere:
-Dacă nu găsești brânză Gruyere, o poți înlocui. Cel mai apropiat echivalent ar fi Emmentalul, dar poți folosi și Cheddar sau chiar Cașcaval afumat dacă e mai la îndemână.
-Pentru sos, poți folosi nuci, migdale, fistic sau alune. Eu am folosit migdale pe care le-am amestecat cu lapte de cocos din conservă, dar îl poți înlocui cu smântână pentru gătit sau iaurt grecesc.
-Ciupercile folosite de mine au fost ciuperci Champignon brune, dar poți folosi orice tip de ciuperci găsești de cumpărat.
-Dacă nu ai timp să faci aluatul pentru Galette (deși durează 2-3 minute), poți folosi un aluat fraged sau aluat foitaj din comerț.
Galette cu Ciuperci, Praz și Gruyere
Ingredients:
Aluat
- 100 g unt rece, tăiat cuburi (½ cană)
- 200 g făină (⅔ cană)
- 1 ou
- 1 lgț sare
- 1-2 lg apă rece
Umplutură
- 250 g ciuperci
- 100 g praz
- 100 g Gruyere sau Emmental, rasă
- 1 gălbenuș de ou
- 1 cățel usturoi
- 65 g migdale sau nuci (½ cană) – înmuiate 10 min în apă fierbinte
- 1 lg fulgi de drojdie inactivă
- sare și piper
- 50 ml lapte de cocos din conservă sau smântână de gătit
Instructions
Aluat
- Amestecă untul rece cu făina, iar când capătă aspect fărâmicios adaugă oul și sarea. Adaugă apoi apa rece, câte o lingură o dată (în funcție de câtă ai nevoie până capătă consistența potrivită) și frământă aluatul la mână 1 minut. Lasă-l la rece până pregătești umplutura.
Umplutură
- Înmoaie nucile sau migdalele în apă fierbinte 10 minute, cât pregătești legumele.
- Taie prazul în jumătate pe lung, apoi taie rondele partea albă a acestuia. Taie ciupercile felii. Călește prazul și ciupercile aproximativ 10 minute, sau până scade apa lăsată de ciuperci.
- Scoate nucile/migdalele din apă și adaugă-le în blender alături de sare. fulgii de drojdie și laptele/ smântâna aleasă. Procesează 1 minut sau până obții o cremă.
Galette
- Scoate aluatul din frigider și întinde-l cu sucitorul pe o suprafață presărată cu făină. Nu trebuie să aibă o formă perfectă, întrucât este o tartă rustică.
- Amestecă brânza rasă cu crema obținută din nuci, apoi adaugă prazul și ciupercile.
- Pune umplutura în mijlocul aluatului și întinde-o pe suprafața acestuia, lăsând o margine de aprox. 2 degete.
- Adună marginea și împăturește-o, lăsând mijlocul tartei descoperit. Unge marginile cu gălbenuș de ou și transferă tarta în cuptorul preîncălzit la 200°C. Coace-o aproximativ 35-40 min. sau până crusta devine aurie.
Poți găsi rețete similare aici: Galette cu fructe de pădure, Supă cremă de porumb, Cartofi gratinați la cuptor.