Dacă tot au început să scadă temperaturile, declar oficial deschis sezonul supelor! Pentru că, cel puțin pentru mine, supele cremă sunt comfort food-ul cel mai delicios. Această Supă Cremă de Mazăre e gata în mai puțin de 30 de minute și merge perfect cu niște crutoane, brânză Feta sau bacon crocant. Ai mai jos rețeta și niște trucuri pentru ea.
TIPS AND TRICKS pentru o Supă Cremă de Mazăre delicioasă:
-Eu am folosit mazăre congelată, iar timpul de fierbere a fost de aproximativ 10 minute. Ajustează-l în funcție de starea în care se află mazărea (proaspătă, congelată sau pre-fiartă)
-Unul din cele mai importante ingrediente la supele cremă este stock-ul, sau supa bază folosită la fierbere. Folosind o supă de pui sau de legume vei aduce savoare supei cremă. Dacă nu ai supă bază în casă sau nu găsești de cumpărat, folosește apă și un cub bază pentru supe.
-Adaugă un cartof pe lista de ingrediente dacă vrei să obții o supă cu textură bogată și cremoasă, sau omite-l dacă vrei o supă mai lichidă.
-Secretul pentru savoare și cremozitate este și smântâna pentru gătit. Pentru Supa cremă de mazăre am folosit această cremă vegetală pentru gătit, o poți folosi dacă ești vegan sau dacă ții post. O poți înlocui cu smântâna normală de gătit.
-După ce au fiert ingredientele, strecoară-le și păstrează zeama. Transferă legumele în vasul unui blender, adaugă smântâna și pasează până amestecul devine cremos. Adaugă zeamă până obții consistența dorită.
Supă Cremă de Mazăre
Ingredients:
- 500 ml stock de pui sau legume (Îl poți înlocui cu apă și un cub bază pentru supă)
- 500 g mazăre congelată
- 1 cartof curățat și tăiat cuburi
- 1 ceapă medie tăiată mărunt
- 2 căței usturoi
- 100 ml smântână pentru gătit (O poți înlocui cu o opțiune vegană)
- 1 lingură unt (30 g)
Toppinguri
- Crutoane, Brânză Feta sau Cubulețe de Bacon prăjit crocant
Instructions
- Într-o oală pe foc mediu, topește untul. Dacă ai ales să folosești bacon ca topping, taie-l cubulețe și prăjește-l. Dă-l deoparte și folosește untul topit pentru următorii pași.
- Adaugă ceapa și cartoful tăiate cubulețe și călește-le timp de 5 minute. Adaugă și usturoiul și gătește-l până capătă o culoare aurie.
- Adaugă mazărea și stock-ul și adu-le la punctul de pierdere, apoi redu focul și lasă la fiert până mazărea este fiartă (Aproximativ 10 minute).
- Oprește focul și dă oala deoparte. Strecoară legumele și transferă-le în blender. Adaugă smântâna pentru gătit și pasează până amestecul e cremos. Adaugă din lichidul rămas în oală până supa capătă consistența dorită.
- Servește cu crutoane, bacon crocant sau Feta fărâmițată deasupra.
Poți găsi rețete similare aici: Supă de roșii cu ardei copt, Supă Cremă de Porumb cu Bacon, Supă Cremă de Cartofi Dulci.